Înțelepții și vrăjitoarele estonieni: cine erau ei cu adevărat?

Când spunem „vrăjitoare”, vedem adesea imaginea unei femei într-o mantie neagră în jurul unui cazan, cu o pălărie, uneori cu o pisică. Aceasta este vrăjitoarea de la Hollywood, care a ajuns în imaginea noastră culturală prin secole de stereotipuri vest-europene. Un adevărat înțelept sau o vrăjitoare estoniană din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea era adesea o persoană complet diferită. Uneori, un bătrân cu barbă lungă care locuia la ferma sa de la marginea satului. Alteori, o tânără care moștenise talentele de la bunica ei. Adesea, aceste persoane erau cei mai respectați membri ai comunității.

În această postare, vom analiza doi vindecători înțelepți estonieni din secolul al XX-lea, ale căror vieți sunt bine documentate, și vom vedea cum tradiția înțelepciunii estoniene nu a dispărut odată cu sfârșitul Evului Mediu, ci s-a adaptat erei sovietice și a continuat până în zilele noastre. Această postare este o continuare a seriei noastre de bloguri despre folclorul eston , unde am descris mai detaliat rolul înțelepților și al vrăjitoarelor în cultura estonă.

Linia subțire dintre înțelepți și vrăjitoare

Hermine Jürgens, alias Vrăjitoarea din Äksi

Biografia ei spune ceva important despre înțelepții estonieni. Hermine s-a născut pe 29 februarie 1892 la Sankt Petersburg , în familia producătorului de piane Georg Blaubrück. A primit o educație decentă la gimnaziul din Sankt Petersburg, știa rusa, germana, engleza și franceza. La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Gustav Jürgens, căpitan de curse lungi, cu care a avut doi fii. Sosirea familiei în Estonia în anii 1920 s-a datorat dificultăților economice, iar Hermine și-a părăsit soțul și s-a mutat la Tartu cu copiii ei. În timpul Războiului de Independență, a lucrat ca asistentă medicală de primă linie.

Dacă cineva ar întreba cine a fost cea mai faimoasă vrăjitoare estonă a secolului XX, răspunsul ar fi probabil Hermine Elisabeth Jürgens , cunoscută popular sub numele de Vrăjitoarea din Äksi . Folcloristul Mare Kõiva a numit-o „cea mai faimoasă clarvăzătoare estonă a secolului XX”.¹

Hermine Jürgens sau ultima casă a vrăjitoarei Äksi.

După al Doilea Război Mondial, Hermine a dobândit faimă ca clarvăzătoare. A trăit ultimii 35 de ani din viață în zona Äksi, unde a fost organistă a bisericii Äksi și profesoară de pian la școala locală timp de aproximativ zece ani . Acesta este un paradox remarcabil: cea mai faimoasă vrăjitoare estonă a secolului XX a fost și organistă a bisericii. Pianul cu coadă Bechstein , pe care îl adusese cu ea de la fabrica tatălui ei din Sankt Petersburg, a fost folosit de ea până la sfârșitul vieții.

Metodele sale de lucru erau versatile. Adesea punea diagnostice pe baza liniilor mâinii și a vârfurilor degetelor , o metodă de diagnostic comună la nivel internațional, utilizată și de alți vindecători tradiționali. În tratamentul său, folosea plante medicinale, masaj și tehnici de terapie manuală . Plantele sale preferate erau sunătoarea, coada-șoricelului și gălbenelele , pe care le culegea la momente specifice: coada-șoricelului marți după-amiaza, sunătoarea duminică dimineața la ora nouă.² Acest ritual de strictețe cu timpul este o tradiție clasică a înțelepților, unde efectul depinde nu numai de plantă, ci și de momentul culesului, de vreme și de faza lunii.

Ca clarvăzătoare, vrăjitoarea din Äksi a ajutat la găsirea unor persoane, animale de companie și obiecte dispărute. Poliția a consultat-o de mai multe ori în cazuri penale , deși acest lucru nu a fost acceptat oficial. Cercetările lui Mare Kõiva au documentat numeroase cazuri în care Hermine a dat instrucțiuni specifice unde să caute persoane sau lucruri, care ulterior s-au dovedit a fi corecte.

Hermine a murit pe 1 iulie 1976 , în azilul de bătrâni Kastre și a fost înmormântată în cimitirul Äksi. O placă de calcar cu inscripția „Äksi nõid” (Vrăjitoarea din Äksi) a fost amplasată pe mormântul ei , conform dorințelor sale. Ea a prețuit acest nume. După moartea sa, casa ei din satul Puhtaleiva a fost incendiată în timpul exercițiilor de apărare civilă din 1985. În 1999, o piatră memorială a fost dezvelită pe locul fostei sale reședințe , al cărei autor este sculptorul Ado Koch.

Poate cea mai faimoasă predicție a Herminei a fost că Estonia va deveni liberă la scurt timp după reunificarea Germaniei , ceea ce este deosebit de remarcabil în lumina evenimentelor ulterioare. Cercetarea detaliată a lui Mare Kõiva despre viața și practica Herminei a fost publicată în revista Mäetagused nr. 58 (2014) și este disponibilă la folklore.ee/tagused.

Kaika Laine, probabil ultima mare vindecătoare din Estonia de Sud

Ultima vindecătoare populară din Estonia a fost Laine Roht , al cărei nume popular este Kaika Laine sau Kaika Vrăjitoarea . S-a născut pe 4 mai 1927 în satul Kaika, parohia Antsla , și a murit pe 21 aprilie 2013 în Tartu. Spre deosebire de Hermine Jürgens, care era o intelectuală și organistă bisericească, Kaika Laine era vindecătoare populară : crescuse la o fermă, primise o educație de bază de șase ani și lucrase ca poștaș timp de 30 de ani, cărând un sac poștal de 25 de kilograme pe un cerc de 25 de kilometri.

Conform cărții sale „Kaika Laine inimedes” (2013), Laine a ajutat peste 70.000 de oameni de-a lungul vieții sale . Oamenii au călătorit să-l vadă nu doar din toată Estonia, ci și din Letonia, Finlanda și dincolo de aceasta. În filmul „Bucuriile vârstei de mijloc” există o cadru celebru cu un grup de oameni care călătoresc de la Tallinn la Kaika, care la sosire descoperă o coadă de sute de mașini. Aceasta nu a fost o exagerare în film, ci realitatea de la sfârșitul anilor 1990.

Cum a devenit Laine înțeleaptă este o poveste interesantă. Conform propriei sale povești, moașa Kadi Aab, care a fost prezentă la nașterea ei, a văzut trei simboluri pe fruntea copilului: o cruce, un vierme și o cupă . Acestea erau semne tradiționale că acel copil va deveni vindecător. Kadi Aab însăși era o vindecătoare populară cu o lungă tradiție în familie și spusese că oricine îi va purta crucea la înmormântarea ei va deveni succesorul ei. Când Kadi Aab a murit în 1953, Laine a avut crucea și, de atunci, oamenii au început să o considere pe Laine ca pe o vindecătoare.³

Metodele sale de lucru erau profund tradiționale. Plantele medicinale, magia cuvintelor și rugăciunea se aflau în centrul practicii. Kõiva descrie că Laine folosea presopunctura (pe care a învățat-o ulterior de la alți vindecători), freca uleiuri și balsamuri și, în special, citia vrăji pentru remediile din plante . Era o persoană profund religioasă luterană și sublinia faptul că vindecarea venea de la Dumnezeu, nu de la el personal. „Trebuie să existe credință!” era zicala sa clasică.

Conflictul cu medicina sovietică a fost o temă constantă în viața lui Laine. În 1982, a primit o licență medicală personală de la Brejnev la Moscova și i s-a dat un halat alb. Acesta este un detaliu istoric uimitor în sine: Secretarul General al Uniunii Sovietice a acordat drepturi de tratament medical personal unei vindecătoare populare din sudul Estoniei. Dar deja în 1983, după 17 scrisori de reclamație din partea medicilor din Võru, licența i-a fost parțial revocată, rămânând valabilă doar în Tartu și Tallinn. Tensiunile dintre medicina oficială și medicina populară au fost un fenomen constant în perioada sovietică. Tratamentul detaliat al lui Mare Kõiva despre strategiile medicinale ale lui Kaika Laine din anii 1980 a fost publicat în revista Mäetagused nr. 62 (2015), disponibilă și pe folklore.ee.

Ce au făcut cu adevărat înțelepții

Hermine și Laine ne oferă două exemple, dar metodele lor de lucru se suprapun în multe privințe cu ceea ce înțelepții au făcut în Estonia timp de secole. Să analizăm câteva practici specifice care sunt documentate atât în folclorica clasică, cât și în descrierile contemporane.

Metodele de diagnostic erau variate. Cititul în palmă și cititul în degete erau comune, așa cum s-a văzut în cazul Herminei. Oftalmologia era o altă metodă, în care înțeleptul examina ochii pacientului pentru a găsi cauza bolii. Ventuzele și extracția venelor erau specialiști separați care „eliberau” zâna de excesul de sânge. Reflexia în apă era o metodă prin care înțeleptul privea fața unui hoț sau prezicea viitorul. Privirea lunii noi era un moment important pentru multe diagnostice.

Metodele de vindecare împleteau ierburi, cuvinte și rugăciune. Remediile din plante erau esențiale, iar înțeleptul știa ce plantă vindeca ce, când să o culeagă și cum să o prepare. Sunătoarea, coada-șoricelului, gălbenelele, mușețelul, coada-șoricelului și brusturele erau răspândite. Ritualurile asociate cu fiecare plantă în momentul culesului erau importante: duminică dimineața la ora nouă, marți după-amiaza și în ajunul solstițiului de vară. Cuvintele erau recitate peste plantă sau apă, dându-i „putere”. Adesea, vraja trebuia recitată de nouă ori , sau cel puțin de trei ori , deoarece trei și nouă erau numere magice. Punerea mâinilor era, de asemenea, importantă: înțeleptul își punea mâinile peste persoana bolnavă, adesea cu cuvinte.

Acțiunile specifice erau în special o tradiție separată. Citirea cuvintelor din aur sau din sânge oprea sângerarea. Tratarea rozaceei era specialitatea specialiștilor. Găsirea lucrurilor pierdute folosea suprafața apei sau a vodcii ca oglindă. Detectarea unui hoț folosea diverse tehnici, inclusiv testarea cheilor (cheia era plasată între o carte, iar înțeleptul număra numele până când cheia se mișca). Confecționarea talismanelor protectoare era un domeniu de muncă separat. Fire roșii în jurul gâtului unui copil. Cruci de argint . Un ou de găină sub prag . Temelia unei case de fier. Un dinte de animal sau o bucată de os de transportat într-o geantă. Aceste obiecte mici erau un arsenal magic de zi cu zi, care purta putere protectoare. Din astfel de obiecte provin simbolurile oaselor, dinților și ale moștenirii animale din cultura alternativă de astăzi , pe care le vedem în bijuteriile moderne .

Moștenirea de astăzi

După moartea lui Kaika Laine în 2013, Estonia a rămas cu un număr mare de naturopați contemporani, lucrători energetici și clarvăzători care, într-o măsură mai mare sau mai mică, se asociază cu tradiția vindecătoare populară estonă. Cu toate acestea, naturopatia estonă contemporană este mult mai diversă și eterogenă decât înțelepții sătești clasici. Unii vindecători se concentrează pe plante și alimente , alții pe punerea mâinilor și lucrul energetic , iar alții pe clarviziune și predicție.

Este important să se facă distincția între medicina populară autentică , care se bazează pe secole de tradiție și conține adesea plante medicinale care chiar funcționează , și ezoterismul modern (cristale, chakre, planete), care este în mare parte un import occidental al New Age . Înțelepții estonieni din secolul al XIX-lea nu vorbeau despre chakre. Vorbeau despre zâne, suflete și cuvinte. Aceasta nu înseamnă că una este mai bună și cealaltă mai rea, ci pur și simplu sunt tradiții diferite care sunt adesea împletite superficial în medicina naturală modernă.

Bijuterii din os din rășină UV Rongabutiik cu dinți, bijuterii gotice din Gabon — Un exemplu de bijuterie modernă din os din colecția Rongabutiikki

Tradiția populară estoniană face parte din istoria mai amplă a ezoterismului occidental , pe care am discutat-o mai detaliat în prima postare pe blog din seria noastră despre ocultism . Înțelepții și vrăjitoarele nu există în vid, ci fac parte dintr-o lungă familie de tradiții care se întinde de la hermetismul elenistic până în zilele noastre.

Kokkuvõte

Înțelepții și vrăjitoarele estonieni nu erau stereotipuri de la Hollywood. Adesea erau membri respectați ai comunității, care combinau abilități practice de vindecare, fitoterapia, magia cuvintelor și cunoștințele. Hermine Jürgens și Kaika Laine sunt două exemple din secolul al XX-lea despre cum această tradiție s-a adaptat lumii moderne, rămânând în același timp fidelă profunzimii sale fundamentale. Una a fost organistă de biserică în comitatul Tartu, cealaltă poștaș în comitatul Võru. Ambele au vindecat zeci de mii de oameni.

În următoarele postări, vom analiza mai detaliat magia și vrăjile cu cuvinte estoniene , povești specifice despre locurile sacre estoniene , precum și sărbătorile și ritualurile lor magice din Estonia . Fiecare subiect merită explorat în mod separat.

Colecția Rongabutiikki duce mai departe această moștenire. Fiecare bijuterie pe care o creăm cu simbolism de craniu, os sau animal poartă simultan tradiția seculară a folclorului estonian și ezoterismul occidental . Vedeți mai jos colecția noastră de bijuterii cu tematică osoasă.

Note de subsol

¹ Kõiva, „Äksi Witch: A Psychic of the Soviet Era”, Mäetagused nr. 58 (2014).

² „Hermine Elisabeth Jürgens”, Wikipedia (actualizată în ianuarie 2023); de asemenea Geopeitus.ee intrarea Hermine Jürgens.

³ Kõiva, „Cu o scrisoare de la un vindecător popular: exemplul strategiilor de combatere a drogurilor din anii 1980 ale lui Kaika Laine, o vindecătoare populară bine-cunoscută din sudul Estoniei”, Mäetagused nr. 62 (2015); de asemenea, „Laine Roht”, Wikipedia.

Surse

Ellermaa, Einar și Inge Pitsner. „ Oamenii lui Kaika Laine: Despre o femeie care putea citi cărțile vieții ”. Tallinn: Pilgrim, 2013.

Kõiva, Mare. „Äksi Vrăjitoarea: un psihic al erei sovietice”. Mäetagused No. 58 (2014).

Kõiva, Mare. „Cu o scrisoare de recomandare către un vindecător popular: exemplul strategiilor antidrog din anii 1980 ale lui Kaika Laine, o vindecătoare populară bine-cunoscută din sudul Estoniei.” Mäetagused nr. 62 (2015).

Paju, Aili. Femeia Cunoașterii . Tartu, 1994 (retipărire 2005).

Truus, Kalle. Vrăjitoarea necunoscută din Äksi: biografie, tradiții, comentarii . Tallinn, 1999.

Vahing, Tarmo și Mare Kõiva (ed.). Medici populari: Medicina populară în Estonia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea . Tartu: Muzeul Literar Estonian. Surse online: Arhiva de Folclor Estonian ( www.folklore.ee ), Muzeul Literar Estonian ( www.kirmus.ee ), versiunea estonă a Wikipedia (intrările „Hermine Elisabeth Jürgens” și „Laine Roht”).